Vineri, am invitat ascultătorii emisiunii Avocatul Diavolului la o discuție liberă despre hărțuirea sexuală în România. Tema a fost inspirată, evident, de fenomenul #metoo și de avalanșa de postări sub acest hashtag de pe Facebook. Mă așteptam la o dezbatere intensă, dar n-am crezut că vor fi atâtea femei care să ne sune și, mai ales, atâtea care să descrie, în direct la radio, ce li s-a întâmplat la un moment dat în viață.
O să postez înregistrarea emisiunii aici, ca să rămână accesibilă tuturor celor care vor să înțeleagă dimensiunea traumei ce poate fi provocată de acte de hărțuire și agresiune sexuală.
Puneți-vă căștile și ascultați-o pe Flavia cum se îneacă de plâns când își aduce aminte de experiența ei din facultate, cu un profesor care i-a condiționat nota de trecere de favoruri sexuale.
Ascultați-o pe Cristiana, care se ascundea la propriu când îi venea șeful la serviciu, ca să scape de avansuri.
Ascultați-o pe Ioana, psiholog, care recomandă victimelor să caute sprijin de specialitate pentru a-și depăși trauma, înainte de a admite, în cele din urmă, că știe asta din proprie experiență, pentru că și ea a fost abuzată în copilărie, dar încă nu are puterea să vorbească public despre asta.
Ascultați-o pe Georgeta, vorbind despre agresiunea sexuală la care a fost supusă, în copilărie, de propriul ei bunic.
Am văzut că au început să apară comentarii malițioase, ironice, la unele dintre mărturiile publicate pe Facbook sub hashtagul #metoo. Aceasta e o reacție facilă, needucată. Eu cred că e mai prudent să nu judecăm, în aceste cazuri, pentru că fiecare victimă percepe diferit intensitatea agresiunii la care a fost supusă. După cum am auzit în emisiunea de vineri, traumele pot fi profunde și pot persista zeci de ani după comiterea agresiunii.
10 comentarii Adaugă comentariu
Întotdeauna m-am întrebat dacă cei care încearcă sa minimalizeze suferința femeilor abuzate și hărțuite nu sunt la rândul lor vinovați de asta sau cel puțin știu de oameni care fac asta și ii protejează!
Cine este Diavolul și cine este Avocatul? Aceasta-i întrebarea! 😉
Trecând la chestiune, este nevoie de un pic de transparență. Ar trebui să aflăm exact cum se întâmplă lucrurile. Ce raționament face femeia? Dumneavoastră, ca avocat al diavolului, știți?! Nu vă acuz de nimic, să știți, domnule Petreanu. 🙂
Da, suntem inca in urma, ca specie. Astfel de lucruri nu sunt specifice romanilor, ci mai degrabă oamenilor, in general.
Cu toate acestea, sa nu dam nici in extrema occidentului, unde orice puștoaica șireata te poate baga dupa gratii cu niște acuzații nefondate.
Exceptând cazurile violente, unde chiar este vorba despre dereglati ce trebuie într-adevăr pedepsiți, in majoritatea cazurilor exista o lipsa de atitudine din partea feminină (da, vei arunca cu pietre repede, Vlad). Spre exemplu, sa spui ca încearcă șeful sa ți-o puna si tu esti o mielusica…let’s be real. Nu am întâlnit vreodată asa ceva, Insa probabil nici nu m-am învârtit in medii de munca dubioase.
Bărbații vor face mereu avansuri, sunt genetic programați fie sa însenineze, fie sa aiba grija de odrasle. Depinde in ce categorie te situezi. Depinde doar de femeie sa știe cum sa respingă avansurile.
Cat despre discriminare la work, ar trebui ca plângerile femeilor sa fie ascultate si investigate.
Anyway, mult de dezbătut, Insa daca as avea o fata, as educa-o sa știe cand sa arunce o privire tăioasă….care descurajează orice bărbățel.
felicitari pentru emisiune! tie si „diavolului”!
Am fost una din prezentele tacute ale emisiunii. La un moment dat a devenit atat de greu sa mai ascult incat, laș, am dat bir cu fugitii.
Cei (cele) care comenteaza malitios sau filozofic (ce rationament face femeia, barbatii vor face mereu avansuri/femeia e datoare sa respinga, e o chestie de genetica si oricum are loc doar in medii dubioase) nu par sa fie in stare sa accepte o alta realitate decat a lor personala si de fapt nici pe aceea. Caci -nu-i asa?- femeilor le cam place sa-si dea importanta, sa se izmeneasca in public si sa profite de rezultatele astfel obtinute.
Cred ca lucrurile vor incepe s-o ia pe calea unei rezolvari reale abia cand si barbatii vor avea curajul sa recunoasca public abuzurile la care au fost supusi. De catre alti barbati sau (posibil si probabil) de catre femei. Caci pana la urma povestea nu e despre ceea ce le fac porciidebarbati femeilorvictimeneputincioase, ci este despre abuz si traumele pe acesta care le genereaza.
Mulțumesc pentru comentariu, Laura, și pentru că ne ascultați. Vă înțeleg tăcerea.
În privința agresorilor, știți care cred că e una dintre fațetele tragediei? Că nici nu înțeleg ce fac.
………a fost o emisiune la care am lacrimat,m am infuriat pe „plasa” trasa de dl Popescu ,o emisiune pe masura si VALOAREA celor doi ziaristi, oameni cu creerul la purtator……..multumesc !
Buna ziua.
Am ascultat cu atentie aceasta emisiune si ma gandesc ca (exceptand copii pana la 17 ani), atat Domnisoarele si Doamnele, cat si Cavalerii si Domnii Majori Legal actioneaza in functie de Caracter.
De exemplu o D-ra./D-na. sau Domn cu Caracterul Solid si Sanatos refuza inca de la inceput sa dea curs oricarei Propuneri Indecente, Imorale, Necinstite, chiar cu Pretul Vietii (vezi Voda Brancoveanu si multi alti Martiri), nu doar cu cel al unei „Cariere” pentru Pozitie Sociala, Venituri Materiale, Avere si alte Avantaje. Unii au facut si mai fac Greva Foamei pentru un Principiu, un Crez. Eroi devin numai aceia putini care au Caracterul de Nezdruncinat.
Indiferent de genul de care apartinem ca Barbati, Femei, Ambele sau…Niciunul dintre acestea, suntem doar simpli Ipocriti daca ne Plangem in gura mare dupa ce Cedam si dam curs unui Santaj de orice natura.
Curajul inseamna sa iei Pozitie si sa o aperi cu orice Pret sau sa te Retragi Inainte si nu dupa Razboi / Santaj / Propunere Indecenta. Punct!
Cu Mult Respect,
#menot
Una dintre probleme este că nu există încă egalitate veritabilă în ceea ce privește recompensarea muncii. În compensație, la divorț, femeia primește jumătate din avere. Uneori este vorba de sume importante. Este și acesta un aspect …
Agresiunea poate avea multe forme: de la nevinovatul coleg de scoala gimnaziala care iti atinge sanii in clasa, in vazul tuturor; la muncitorii dintr-un camion care iti toarna apa in cap, in timp ce tu astepti autobuzul in statie (da, eram imbracata intr-o fusta si un maieu decoltat, erau 37 de grade afara; si da, eram sexi la 20 de ani dar nu functionam ca un aparat de sex); pana la profesorul universitar care a sugerat ca examenele se pot trece si “altfel”; si la contabilul care iti spune ca esti clientul preferat, te felicita ca ai slabit si te roaga sa iti desfaci haina sa vada cat de mult (asta nu s-a intamplat in Romania).
Nu am spus nimanui lucruri le astea. Nu am constientizat ca sunt traumatizata. Am considerat ca “ei atata pot” si ca nu e vina mea. Uitandu-ma inapoi, cred ca sunt un om puternic ce nu s-a lasat doborat de asemenea evenimente. E drept ca nu am fost in situatii extreme, mai mult neplacute.
Sincer, nu poti accepta sa faci sex cu seful ca sa ai o viata mai usoara la serviciu sau cu profesorul la scoala si apoi sa te plangi ca ai fost violata emotional.
Riscul acestei campanii este sa complice si mai tare relatiile dintre sexe.
Cred ca un mod de a incepe o relatie este sinceritatea: “ X, mi-ar placea sa mergem la masa impreuna.”; “da” e de bine in timp ce “nu “ e vezi-ti de treaba.
Traiesc in afara tarii iar copiii mei au invatat, la scoala, de la 4 ani ce inseamna sa te atinga cineva, in ce conditii e ok sa te atinga parintii/medicii si ce faci cand cineva te atinge intr-un mod abuziv.